Un concediu plin de conflicte

 Acum doua saptamani am avut rezervare de o saptamana la Slanic Moldova. Am fost acolo si anul trecut si am petrecut un concediu frumos si plin de aventura. Anul acesta am decis sa revenim, dar sa ne odihnim mai mult si sa ne bucuram de munte si liniste. 

Asa am si facut, dar la cateva zile de la sosirea noastra meteorologii au anuntat ploi puternice in zona Moldovei, ciclonul denumit Boris (penibil si ironic de rusesc numele dupa parerea mea, dar ma rog). In Slanic a plouat foarte putin, acasa la Iasi un pic mai mult, dar ploaie buna si linistita. In schimb a doua zi cand am deschis televizorul la stiri ne-am ingrozit. Ca o paranteza, acasa nu avem televizor si rar ne uitam la stiri. Aici insa nu aveam altceva mai bun de facut, apartamentul avea doua televizoare chiar si am simtit din plin "beneficiile" starii de panica induse de reporteri. In cateva zone din Galati si Vaslui a plouat foarte mult, ciudat de mult, apa atingand si 2 metri pe alocuri. Dezastru, oameni luati de ape in toiul noptii, animale ucise, case pline de noroi. Totul pe fondul unor inundatii similare cu 10 ani in urma, in aceeasi zona, inundatii in urma carora oamenii nu s-au mobilizat sa faca nimic iar autoritatile s-au plimbat cu barca si au mimat interesul. 

Panica starnita la televizor a reusit sa ne afecteze. Pe mine sigur si din plin. Ne-am uitat vreo doua zile continuu iar eu deja faceam scenarii pentru drumul de intors acasa. Se anuntau alte ploi puternice si deja ma vedeam cu autocarul blocata in noroi pe undeva.

In paralel acasa unul dintre cainii nostri a avut un incident in urma caruia a fost grav ranit si a murit pana am ajuns noi. 

Urmarea: ploi bune si linistite acasa, la Slanic abia a picurat, la televizor a doua zi s-a pierdut interesul pentru acei oameni din zonele afectate pornindu-se o campanie politica neinteresanta. Am ajuns cu bine acasa, fara probleme. Toate bune.

La cateva zile, dupa ce m-am linistit acasa si s-au rezolvat toate conflictele, iata rezultatul:

- muci, in special noaptea. Acestia provin de la conflictul puternic de adulmecare pe care l-am suferit cat am stat cu ochii in televizor. Daca nu ma uitam la televizor, nici macar nu stiam ca este vreo problema. Acasa a plouat bine, dar linistit iar la Slanic foarte putin. Tot scenariul a fost in capul meu. Cum se manifesta acest conflict: pe durata perioadei de stress, mucoasa nazala creste pentru ca acele celule suplimentare sa ajute la o adulmecare mai eficienta. Cand conflictul s-a incheiat, ele sunt eliminate rezultand muci. Simplu. Daca mucii infunda nasul si nu dau voie respiratiei, apare conflictul de sufocare si tusea productiva. Deci, pastrand nasul curat, prevenim tusea.

- tuse seaca, tot noaptea. Noaptea a avut loc vindecarea si de aici tusesc noaptea. Atentie! Tuse seaca, nu productiva. In cazul meu, la cum se simte, si in gat (laringe) si in bronhii (plamani). Deci, doua conflicte simultan. In laringe de la sperietura de la TV. M-am panicat cand am vazut imaginile cu indundatii. Si al doilea conflict, cel de pierdere teritoriala (cainele care a murit pana am revenit noi acasa) care a declansat tusea in bronhii.

- eliminare de apa in exces. Conflictul refugiatului rezolvat. Pe durata cat am fost in concediu, dupa imaginile vazute la TV, am stat cu stress ca nu eram acasa, nu eram langa beciul plin cu rezerve, eram intr-o camera de hotel cu mancare pe doar 2 zile. Nu stiam cum se va termina totul, cum vom ajunge acasa. Da, era totul in capul meu, amplificat de televiziunile mizerabile, dar conflictul a fost acolo, au reusit sa mi-l declanseze. Dupa ce m-am linistit acasa, totul s-a calmat, m-am convins ca am mancare si tot ce imi trebuie si am inceput sa eminim din rezervele adunate. Concret - merg la baie si de 5 ori pe noapte.

Concluzia: totul este bine cand stii ce ti se intampla. Greseala mea: m-am lasat atrasa in haosul creat de emisiunile de stiri si doua zile nu m-am bucurat de concediu. Cat dureaza vindecarea: cam tot doua zile. Inca mai am muci si tuse foarte rar.

Sanatate multa tuturor,

Geo

Conflict de muscatura - edem in zona caninului stang, sus

 

Acum vreo saptamana sotul meu, mare amator de lucru in gradina, scule si viata la tara in general il cheama pe fiul nostru (aproape 11 ani) sa ii tina niste lemne ca sa le poate taia cu drujba electrica. Cel mic, mare amator de tehnologie, programare si stat cu orele in casa la laptop la racoare, langa ventilator (adica cu totul diferit fata de taica-su), vine fara chef si la primul zgomot de drujba pleaca in casa urland ca drujba face prea mult zgomot.

Nervi si deranj de ambele parti, sotul nervos pe mine ca avem un baiat atat de pampalau, ca din cauza mea se teme de zgomote puternice (pe durata sarcinii obisnuiam sa tund iarba cu masina electrica, mda, atata ma ducea capul si de mic copilul se teme de zgomote puternice), eu suparata si revoltata, copilul nervos si agitat. 

Cum stateam noi asa discutand si cautand solutii, la vreo 15 minute dupa incident apare copilul calm si deschis (de obicei tipa si se agita cand nu-i convine ceva) si ne spune ca a venit cu o solutie. Eu cad pe jos de mandrie (pupa-l-ar mama de baiat mare ce e el :)), taica-su il asculta atent cum ne spune ca este dispus sa taie cu drujba cu taica-su dar daca ii luam o pereche de antifoane.

Se apuca amandoi sa testeze pe o aplicatie cati decibeli scoate fiecare scula din casa, discuta de drujbe, de masini de tuns, de-ale lor...

Buuun, a doua zi oricum aveam drum in oras sa o luam pe mama de la autogara. Cumparam si antifoane si spre seara baietii se apuca de treaba cu drujba electrica. Copilul invata imediat sa manevreze drujba, dau gata in vreo jumatate de ora cativa zeci de araci pentru rosii. Copilul super increzator, tati super mandru. Ma cheama si pe mine sa filmez.

La 2 zile dupa, sotul se trezeste cu umflatura in zona caninului stang, sus. De obicei conflictele lui la dinti se vindeca cu umflatura (edem - adica o punga de lichid care protejeaza zona afectata pe durata procesului de vindecare).

Sotul stangaci, partea stanga aferenta partenerilor (am mai scris despre lateralitate aici si in alte postari - daca deschideti blog-ul in varianta desktop, gasiti in dreapta toate etichetele). Il intreb daca l-a suparat cineva la serviciu si imi spune ca nu - de obicei de acolo ii provin conflictele de muscatura (si ocazional de la mine :) . De data asta imi spune ca stie sigur ca e din cauza copilului. Hopaaa, sotul meu dupa ani de munca cu el, accepta explicatiile NMG. Super!

Ce s-a intamplat concret? Sotul s-a enervat pe copil, a vrut (la figurat) sa il sfasie (zona caninului afectata, de regula ii sunt afectate maselele, acum caninul), dupa 2 zile cand l-a vazut pe copil ca este dornic sa lucreze impreuna conflictul s-a rezolvat, dintele a intrat in faza de reparatie cu dureri moderate spre usoare pentru ca nu a fost un conflict foarte puternic si nici de durata (osul as zice eu dat fiind faptul ca zona a fost inconjurata de edem), in doua zile nu a mai avut nimic. 

Interesant de adaugat faptul ca afectata a fost zona stanga (zona partenerului la stangaci), nu cea dreapta (mama -copil), ceea ce inseamna ca sotul meu incepe sa il vada pe cel mic incet-incet ca pe un partener, nu ca pe un copil mic. 

Sanatate multa tuturor si aveti grija de voi,

Geo

Pietre la rinichi - Litotritie - Conflictul refugiatului...si NU mai luati, oameni buni, antibiotice aiurea!

Urmeaza un articol luuung, inarmati-va cu rabdare. Retineti din start ca persoana despre care va vorbesc a luat cu vreo 9 luni in urma antibiotic pentru o durere de masea...e un detaliu care va conta mai tarziu...

Acum cateva zile matusa mea a trecut printr-o procedura medicala numita "litotritie extracorporeala", o procedura care cu ajutorul unor unde de soc sparge in fragmente foarte mici pietrele la rinichi. Esti intins pe o masa unde trebuie sa stai complet nemiscat vreo 30 de minute, ti se lipeste un aparat de rinichi si acest aparat trimite unde care sparg pietrele, unde care provoaca durere desi ti se spune altceva inainte de procedura. Multa durere, stress, bani cheltuiti, medicamente inainte si dupa, mobilitate foarte redusa, pofta de mancare foarte scazuta...stand si analizand situatia am cautat sa aflu DE CE a trecut prin acea situatie, de ce se formeaza pietrele la rinichi, nu este si acolo un conflict? Si va voi povesti ce am gasit in Noua Medicina Germana, dar pana atunci cate ceva despre procedura medicala ca sa vedeti pana unde a dus medicina aceasta situatie.

Matusa mea a luat inainte de procedura (imediat dupa ce i s-a descoperit piatra de la rinichi si sursa durerilor de cateva luni) timp de doua luni, la recomandarea "profesorului" care urma sa efectueze procedura un medicament scump al carui rol este cel de slabire si modelare corporala. I s-a spus ca are in cazul ei rolul de a "inmuia" piatra si de a o face mai usor de spart. Nu a "inmuiat" concret nimic, piatra a fost extrem de dura in final. In prospect nu scria nicaieri despre pietre la rinichi ci doar despre eliminarea apei in exces, reglarea glicemiei si grasimilor pentru eliminarea kg in exces, dar cine eram noi sa ne dam cu parerea...

Lista de medicamente pre-procedura mai include inca 4-5 denumiri, nu le mai dau aici...s-au cumparat si administrat cu atentie...

Procedura a durat peste o jumatate de ora, foarte dureroasa, efectele de dupa la fel de dureroase, greata, intepaturi foarte dureroase in rinichi, inca o serie de medicamente scumpe si neplacute o perioada lunga dupa, recomandarea de a aduna pietrele si de a le duce la analize "pentru a descoperi cauza aparitiei lor" (HA!!), stress-ul permanent ca situatia se poate repeta, ca oricand pacientul poate face alte pietre la rinichi, limitare drastica a regimului alimentar (fara oxalati, sare si altele), limitare drastica a tipurilor de apa baute, nevoia de masurare constanta a PH-ului urinar si corectarea lui cu alte medicamente...

Chiar nu exista o explicatie si chiar nu putem preveni in nici un fel aceste situatii dureroase care pentru o persoana de peste 70 de ani duc la o inrautatire drastica a stilului de viata - limitari peste limitari, masa din bucatarie plina de pastile si prafuri? Matusii mele i s-a spus ca totul tine de predispozitia genetica a unor persoane. Deci...acest mare bau bau numit "predispozitie genetica" ajunge sa ne conduca viata. Chiar nu putem face nimic? Suntem complet la voia sortii? Doar sa ne masuram mereu PH-ul urinar, sa nu bem si sa nu mancam decat din acea lista limitata de alimente, toate celelalte fiind complet periculoase pentru noi? 

Am cautat si am citit tot ce am putut din toate materialele de medicina germana si am pus totul cap la cap. Bineinteles ca dr. Hamer are o explicatie si i se cam potriveste matusii mele. Ajungem la conflictele asociate tubului renal colector. In cazul in care o fiinta (animal sau om deopotriva) se afla intr-o situatie in care cantitatea de apa si hrana pe care o are la dispozitie este limitata (sau i se pare ca acest lucru se intampla, conflictul poate fi real sau imaginar), aceste tesuturi se maresc in volum si isi intensifica astfel functiile pentru ca organismul sa se poata descurca cu ceea ce are la dispozitie. Cand conflictul este incheiat, tesutul in exces este eliminat cu ajutorul bacteriilor si rinichiul revine la normal. Daca in organism nu se mai gasesc bacteriile necesare acestui proces de descompunere, tesutul in exces este incapsulat. Acest mod de a reactiona la un dezechilibru nu este specific rinichiului ci tuturor acelor tesuturi care s-au dezvoltat din aceeasi foita embrionara, adica endodermul in acest caz. Plamanii sunt inclusi in aceeasi categorie de exemplu. Nu dau prea multe detalii anatomice, cercetati si singuri.

Si cand un om nu mai are in organism aceste bacterii? Va reamintesc frazele cu care am inceput articolul - "Retineti din start ca persoana despre care va vorbesc a luat cu vreo 9 luni in urma antibiotic pentru o durere de masea"...in plus, din cauza problemelor de stomac adunate de-a lungul anilor mananca putin si nu foarte variat, evita alimentele acre sau fermentate...adica acelea cu bacterii bune.

Revenind la tubii colectori, conflictele care ii afecteaza pe acestia conform descoperirilor doctorului Hamer poarta numele de "conflictul refugiatului" si includ:

- situatia in care am ramas fara bani, serviciu, mancare

- sunt singur pe lume (de ex atunci cand plecam intr-o tara straina unde ne simtim abandonati)

- sunt intr-o situatie in care nu am nici un ajutor

- ma simt abandonat/parasit de toata lumea

- sunt prost ingrijit

- nu sunt iubit

- am pierdut totul

Dupa rezolvarea conflictului, tesutul in exces este destramat si eliminat ceea ce face normala prezenta in urina a puroiului, a sangelui, a globulelor rosii, a proteinelor, urina poate fi tulbure, urat mirositoare.

In cazul in care organismul nu poate destrama tesutul in exces pentru ca nu mai are bacteriile necesare, il incapsuleaza, adica il calcifiaza si il lasa acolo "amintire". 

Si revenind la matusa mea - locuieste singura, petrece mult timp in casa, se simte de multe ori abandonata, fara ajutor, singura iar anul trecut a luat antibiotice pentru ca s-a speriat de durere de dinti. Intelegeti acum cum e cu piatra ei la rinichi?

Si ce e de facut? Pai nu va lasati rudele in varsta singure daca aveti cum, mergeti si ii vizitati des, cereti-le sfatul si ajutorul, faceti-i sa se simta utili, implicati-i cat de mult puteti in viata voastra...si nu ii lasati sa mai ia antibiotice aiurea. Si da, pietrele reapar daca conflictul recidiveaza...

Si am uitat sa adaug ceva...piatra a fost la rinichiul stang. Luand in calcul lateralitatea despre care am tot vorbit in alte articole, partea stanga pentru o mama dreptace (cum e matusa mea) este partea mamei sau a copiilor. Deci conflictul matusii mele a avut legatura cu toate acele persoane incluse in aceasta categorie...

Va pup si sanatate multa,

Geo

Tuse seaca - conflict de pierdere teritoriala - mi-am pierdut si apoi recapatat mama

Acum vreo 20 de ani mama mea a ramas fara serviciu, a intrat in somaj, s-a terminat si somajul si la varsta de 50+ s-a trezit fara niciun venit intr-un oras unde posibilitatile de angajare pentru persoane de aceasta varsta erau foarte limitate. Solutia ei a fost munca de asistent maternal. A primit o fetita de 4 ani cu handicap si retard mental. 20 de ani mai tarziu, dupa ani in care nu am avut-o alaturi si am vazut-o doar de 2 ori pe an, a venit timpul sa se pensioneze. Sistemul nu a ajutat-o deloc in a renunta la activitatea aleasa. Nu vin cu detalii. Omeneste vorbind nu poti renunta atat de usor, dar fizic si din punct de vedere al varstei devenise tot mai greu sa ingrijeasca o tanara cu retard mental, forta fizica mai mare decat a mamei, toane si "pitici". In toti acesti ani nu a avut nici concediu pentru ca a lasa copilul la cineva insemna sa iei si tu copilul/copiii acelei persoane pe durata concediului lor iar pentru mama o singura persoana cu handicap in casa era suficienta. Ma opresc aici cu detaliile. 

In decembrie anul trecut, dupa nenumarate discutii cu cei de la Protectia copilului si lipsa solutiilor din partea lor, gasise un camin privat unde sa lase fata, mi-a spus cu bucurie, m-am entuziasmat, dar in final a decis sa renunte pentru ca nu era multumita de conditiile de acolo. Deja ma vedeam petrecand mult mai mult timp cu ea, venind la noi, jucandu-se cu nepotul ei, mergand cu totii la plimbare, recuperand tot ce nu am facut 20 de ani. Am avut un soc atunci cand a decis sa nu mai renunte la ea...si acel soc este cel care a determinat aceasta postare. 

In aprilie anul acesta lucrurile au luat o intorsatura neasteptata - in doua saptamani s-a gasit un loc in caminul administrat de primarie, conditii foarte bune, mama multumita, a reusit sa isi recapete libertatea...iar eu mama. Dupa jumatatea lunii aprilie a venit la noi in vizita doua saptamani timp in care am facut tot ce visam de ani de zile - ne-am dus la teatru, am mancat in oras, ne-am plimbat, am vizitat rudele, am petrecut timp in gradina, am povestit iar pe mama am vazut-o in sfarsit linistita, libera, relaxata, fara nelipsita "povara" agatata de ea mereu si cerand mereu atentie. Mda, stiu ca suna dur si urat din partea mea, dar in tot acest timp nu am avut mama iar copilul meu nu a avut bunica - vorbeam la telefon, ne vedeam cam 15 zile cumulat pe an si cam atat. Nu stiu ce inseamna ca ai un ajutor ca proaspata mamica si tot asa.

Ca sa scurtez povestea, la o saptamana dupa ce mama a venit la noi m-a luat o tuse seaca enervanta care m-a pus pe ganduri. Tuse seaca inseamna fie o sperietura puternica in faza de vindecare - se simte in laringe si aici ajuta bomboanele de tuse (exclus in cazul meu), fie un conflict de pierdere teritoriala tot in faza de vindecare - se simte in plamani, in bronhii si bomboanele sau siropurile nu ajuta. Si intr-o noapte, stand eu asa treaza si incercand sa dorm printre excesele de tuse mi s-a aprins "beculetul" - mama, am pierdut-o pe mama si am recapatat-o de curand. Ea era "teritoriul" meu pierdut.

Dupa constientizarea conflictului tusea m-a mai tinut cam doua saptamani, dar a fost din ce in ce mai slaba. Sincer speram sa nu ma tina chiar foarte mult chiar daca conflictul a fost mai de lunga durata. Din fericire, constientizarea a ajutat. 

Sanatate multa tuturor,

Geo

Ce este criza epileptoida/epicriza - cu exemple

Spus simplu si clar, criza epileptoida este punctul de apogeu al procesului de vindecare. Este de scurta durata, uneori cateva ore,  uneori un minut maxim, dar trebuie luata in seama si inteleasa pentru ca poate fi fatala atunci cand conflictul a durat mai mult de 9 luni.

Hai sa o luam in pasi marunti.

1. Pasul 1 - faza de conflict activ - atunci cand se produc dezechilibre in organism, ne consumam, ne stresam, nu ne convin lucruri, trecem prin diverse socuri psihice. In general aceasta faza nu este insotita de dureri. Sunt doar cateva mici exceptii precum otita sau amigdalita. Suferm soc dupa soc si nici macar nu ne dam seama. Daca aceste socuri ar fi insotite de dureri, macar le-am constientiza si am invata sa le oprim. Din pacate ne dam seama cand este prea tarziu.

Pasul 2 - rezolvarea conflictului - se face prin constientizarea problemei, cu ajutorul trecerii timpului, prin diverse intamplari care pun lucrurile in viata noastra in ordine sau cu ajutorul remediilor homeopate sau florale. Din acel moment incepe faza de vindecare.

Pasul 3 - prima jumatate a fazei de vindecare - este de cele mai multe ori insotita de dureri. Atunci de fapt are loc echilibrarea organismului, tesutul creste la loc, se reface, se inlocuieste cu celule mai puternice sau se descompune acolo unde au fost cresteri celulare de care nu mai este nevoie. Aici consideram noi ca suntem "bolnavi". De fapt, suntem in faza de vindecare pentru ca tocmai am depasit problema.

Pasul 4 - criza epiletoida/epileptica/epicriza are loc la mijlocul/apogeul procesului de vindecare, atunci cand organismul tureaza la maxim motoarele sa repare si sa echilibreze tesuturile. Se manifesta prin diverse simptome, de obicei dure, care sunt legate de tipul de tesut afectat. Pot fi dureri de cap, greturi, dureri foarte puternice in locul afectat, crize de astm, ducand pana la accidente vasculare cerebrale sau infarct miocardic. Daca deschideti acest blog pe laptop, in partea dreapta veti gasi mai multe resurse utile printre care si o carte in format pdf a doctorului Hamer. Epicriza este descrisa si acolo, incepand cu pagina 17 si apoi pentru fiecare tesut abordat in parte. Epicriza poate fi fatala atunci cand conflictul a durat mai mult de 9 luni pentru ca organismul este atat de dezechilibrat incat vindecarea este mult prea solicitanta. Uneori este mai bine sa nu se rezolve conflictul deloc.

Pasul 5 - daca nu au loc recidive ale conflictului, urmeaza a doua jumatate a fazei de vindecare, un proces mult mai bland si cu dureri mai putin intense. 

Si acum exemplul meu: in urma unei sesiuni de eliberare energetica pe baza codului emotiilor, am lucrat pe trauma de abandon din copilarie pe care am resimtit-o atunci cand parintii mei m-au lasat la tara la bunici pe o durata de cativa ani. La cateva ore dupa sesiune am inceput sa am niste dureri destul de puternice (6-7 din 10) la maxilar, partea stanga, partea mamei conform lateralitatii mele. Patru nopti nu am putut dormi de durere decat cu Algocalmin. Simteam durerea in os, nu era un dinte anume ci o zona, ceea ce inseamna ca atunci cand am fost lasata la bunici, sentimentul meu in legatura cu mama a fost de imposibilitate de a o musca de furie pentru ceea ce a decis sa faca. Acum stiu situatia, inteleg de ce a ales ce a ales, nu a depins de ea, dar la un an nu stiam. Conflict clar de devalorizare legat de incapacitatea mea de a musca. Iar durerea era mai dura spre seara si noaptea cand organismul meu se oprea din activitatile zilnice si avea timp si resurse sa se ocupe de vindecare.

Odata cu rezolvarea lui, osul a inceput sa se refaca si sa ma doara. 

Dupa a patra noapte, pe la 6 dimineata, cand Algocalminul si-a terminat efectul, m-a luat o durere crunta de nu stiam efectiv cum sa ma abtin sa nu urlu de durere si sa nu trezesc baietii. O durere groaznica in zona dintilor de sus, partea stanga. Totul a durat maxim 1 minut, nu mai mult. Nu mai aveam sperante ca voi reusi sa dorm ci doar ma gandeam cu groaza cum voi trece peste ziua ce urma. 

Dupa un minut, durerea s-a diminuat aproape de tot, aproape nu mai simteam durere deloc, doar o usoara jena. Nu imi venea sa cred. Nu am facut nimic in tot acest timp, nu am luat pastile, doar m-am tavalit in pat de durere. A mai ramas o usoara jena pe care inca o am acum la o zi dupa. Inseamna ca mai am cam 2 zile de usoara jena de "suportat" si e gata vindecarea. Vorba vine "de suportat" pt ca nu mai simt aproape nimic. Dupa acele dureri groaznice, totul s-a linistit.

Sper ca ati inteles cum sta treaba cu aceasta criza. Daca ati avut un conflict scurt, nici macar nu o sa o simtiti. Daca conflictul a fost mai lung, va fi mai neplacuta si veti resimti starile legate de tipul conflictului. Nu o sa simtiti criza de astm, daca conflictul nu v-a afectat plamanii si asa mai departe. Ce veti simti pe durata crizei este legat strict de tesutul afectat.

Si inca un detaliu...dupa epicriza este posibil sa urinati mai mult. Pe durata primei faze a vindecarii organismul are tendinta sa retina apa pentru a proteja tesutul afectat pe durata reparatiei. Dupa epicriza, acele depozite de apa sunt eliminate.

Al doilea exemplu - o cunostinta de-a mea care se plange de dureri de rinichi si de urme de urina in sange la analize. 

Conflict suferit -  senzaţia de a rămâne singur/singură, abandonat/ abandonată, conflict legat de sentimentul de „a fi părăsit”, conflict legat de sentimentul de „a nu fi îngrijit” sau de „a fi prost îngrijit”, conflict legat de „senzaţia de a te afla în deşert” (fără apă), conflict legat de sentimentul de „a fi pierdut totul”, conflict legat de sentimentul de „a nu fi iubit”.

Tesut afectat - tubul renal colector

In epicriza apar dureri de rinichi si posibil sange, puroi si proteine in urina.

Cititi cartea doctorului Hamer si sanatate multa tuturor si numai bine,

Geo

Fite de la copil - alta durere de masea explicata rapid

 Ieri al nostru copil, tolanit, relaxat in fata laptopului se uita pentru a treia ora la rand la video-uri cu Minecraft pe YouTube. Am indraznit sa deschid gura si sa ii amintesc ca a uitat sa isi faca tema la matematica.

Deranj maxim, ochi dati peste cap, fite mite, laptop inchis in greata, mouse trantit.

Rezultat - tipete, urlate, scandal, nervi cat casa, taica-su ragusit de nervi, eu am fiert dar in sinea mea pt ca era taica-su destul de furios ca sa mai intervin si eu.

Azi - durere masea stanga sus. Enervanta, un 4 din 10 ca intensitate. Si intreb eu cu voce tara...pai cu mama nu m-am mai certat. Oare de ce ma doare iar? Si-mi cad ochii pe copil. Azi cuminte ca un mielusel. A dat drumul la rate, le-a hranit, le-a adus apa, si-a facut pana si patul. Mielusel si nu alta. Si-mi amintesc cearta de ieri. Pam Pam...

Stanga nu e doar partea mamei ci partea mama-copil pentru un dreptaci. Aici iar despre lateralitate.

Deci durerea mea de masea de data asta i se "datoreaza" copilului din dotare. Durata cearta - vreo ora. Durata durere de masea - vreo 3, dar in scadere. Pana diseara imi trece cu totul. Mamaaa, ce l-as fi muscat ieri :)

Sanatate multa tuturor,

Geo

Cearta cu mama - simptome explicate rapid

 Acum cateva zile m-am certat cu mama pe messenger. Ne-am aruncat furioase cateva cuvinte dure si am incheiat discutia.

Noaptea m-am trezit cu arsuri ingrozitoare la stomac, apoi pe masura ce ma luptam cu stomacul mi-a aparut durere de cap si apoi durere de masele stanga sus. Atat de rele arsurile de stomac incat tuseam de la ele.

Explicatia: arsurile la stomac - conflict ACTIV de furie. Arsurile se opresc imediat daca ne calmam. Retineti - arsuri = conflict activ.

Durere de cap - conflict activ de atac. M-am simtit atacata de cuvintele spuse, dar totodata si de durerea de stomac.

Durere de dinti - conflict de muscatura in faza de vindecare. Pe durata discutiei m-a suparat atat de tare incat imi venea sa o musc. Pe masura ce m-am calmat, a inceput si dintele sa se echilibreze si s-a reparat cu durere. Pe stanga sus pentru ca sunt dreptace si stanga este partea mama-copil. Am mai explicat lateralitatea. De ex. aici...

A doua zi - durere amigdala stanga. Conflict activ de imbucatura nedorita, adica am primit ceva ce nu imi doream si nu reuseam sa il inghit. In cazul meu cearta, imbucatura imaginara. A trecut si acela in cateva ore. 

Cearta a fost scurta, reparatia la fel de scurta. In cateva ore nu mai aveam nimic.

Sanatate multa tuturor,

Geo

Cum am hotarat ca nu mai vreau sa-mi cada parul

 Da, depinde de mine sa fac ceva daca nu stiati si nu e greu, dar am tot amanat, am tot ignorat...

Cum a inceput povestea concret? Si va explic apoi conflictul...

Acum aproximativ 20 de ani m-am mutat de acasa si am inceput facultatea. Aveam la acea vreme un par lung, bogat, greu, matasos si evident foarte frumos. Purtam o haina de iarna cu guler de blana si eram mandra de felul in care parul meu cadea greu peste acel guler. NU ma consideram frumoasa, rupta din soare, dar parul stiam ca il am frumos. A fost una dintre putinele dati din viata mea cand m-am lasat influentata de anturaj si am decis sa ma vopsesc si eu ca fetele de varsta mea. Daca tot am plecat de acasa, tot sunt studenta, sa fac si eu o treaba importanta daca pana la 19 ani nu am stiut decat sa invat. Sa fiu si eu in rand cu lumea...

M-am vopsit vreo 3 ani pana am decis ca este pierdere de vreme si bani. La momentul la care am decis sa renunt, tocmai ma angajasem la primul meu loc de munca serios, studenta fiind in anul 4. Eram cea mai mica din departament, mascota colegilor mei care erau, cel mai tanar, cu 20 de ani mai in varsta decat mine. Seful meu avea peste 60 de ani, un om serios, foarte bun la suflet, un om minunat care m-a invatat cu rabdare si bunavointa meseria de om de resurse umane, asta dupa ce tot el m-a angajat fara experienta si fara habar de ceea ce urma sa fac.

Tot el insa mi-a provocat si marele conflict care timp de 20 de ani mi-a rarit considerabil podoaba capilara. Cum? Tocmai renuntasem de vreo cateva luni la vopsea. In general imi tineam parul prins la birou, dar in acea zi il lasasem pe spate. Parul meu - jumatate portocaliu (de la jumatate pana la varfuri)  si jumatate castaniu (de la radacina pana la jumatate), dupa sesiunile repetate de vopsea si decolorant, i-a atras atentia sefului meu care a ras fara rautate de mine. M-a socat atat de tare gluma lui nevinovata incat din acel moment parul a inceput sa-mi cada incet, dar sigur.

Dupa vreo 2-3 ani n-am avut ce face si m-am dus la coafor. Parul meu deja arata destul de trist si cadea continuu. Coafeza nu s-a putut abtine si mi-a trantit inca una: "Vai dar ce par rar aveti!". Inca un soc pentru mine si alte smocuri de par cazute unul dupa altul.

Acum dupa 20 de ani parul meu s-a rarit cam la un sfert din cat aveam inainte de a ma vopsi. Normal, ar zice unii, doar e varsta de vina. Categoric NU! spun eu. Nu are varsta nici o legatura. Totul pleaca de la unitatea centrala de procesare, adica creierasul meu socat de primul conflict, conflict inca activ acum la 20 de ani dupa.

O perioada m-am multumit sa ma uit cu jale in oglinda, apoi nu m-am mai uitat deloc, o vreme am evitat sa il pieptan zilnic ca sa nu ma mai enervez. Pe langa faptul ca se rarea zilnic se mai si incalcea ingrozitor incat o sesiune de pieptanat era un calvar. Bateam din picioare de nervi in timp ce ma luptam cu peria sau pieptanul. Il ignoram si gata pentru ca feminitatea, frumusetea si ingrijirea personala mi se pareau subiecte plictisitoare. 

Si apoi m-am decis sa fac ceva dupa ce tot anul 2023 am lucrat cu mine cu theta healing si codul emotiilor. Am schimbat sute de programe limitative si mii de emotii negative. Fara exagerare. Pur si simplu mi-am schimbat mentalitatea si am decis sa am mai multa grija de mine (m-a ajutat si serialul Dubai Bling - unele dintre acele femei sunt un model de feminitate si frumusete pentru mine). Am lucrat pe bani, relatii, dar a functionat si asupra mea ca femeie. Suprinzator am acum lac de unghii, creme, fard de pleoape, o super gama de ingrijirea parului, luciu de buze, ondulator de par si alte nimicuri care ma fac sa ma simt mai ingrijita si frumoasa si pe care inainte nu dadeam doi bani.

Si conflictul? Zi-ne odata conflictul, nu ne mai purta cu vorba :)

Hai ca va zic...

Parul cade din doua motive. Doua, mari si late.

Primul este un conflict de separare de cineva drag care obisnuia sa ne mangaie pe cap. De ex. daca am pierdut o bunica si ea ne mangaia des pe cap, pierderea poate duce in functie de modul in care fiecare persoana percepe situatia bineinteles, la pierderea parului. 

Al doilea...si cazul meu in special...este un conflict de devalorizare legat de par. Adica pe romaneste nu imi place parul meu, il urasc, il detest, il consider oribil si corpul meu il arunca pentru a lasa loc altuia mai bun si frumos sa creasca. Problema este ca de multe ori atunci cand vedem halul in care a ajuns podoaba noastra capilara, adica subtire si rara, conflictul se reactiveaza si ajungem ca ani la rand sa tot cada pentru ca suntem continuu nemultumiti de cum arata.

Uneori parul cade foarte mult la femeile care abia au nascut. Este vorba de conflictul de separare de copil. Mama nu era pregatita pentru viata separata de bebele din burta, nu era pregatita sa il nasca si uneori isi pierde parul. Sunt sanse sa se rezolve prin constientizarea situatiei sau remedii homeopate. Nu intru in detalii pentru ca povestea mea este alta. Sarcina nu mi-a afectat parul. Era afectat deja si nu am observat schimbari pe durata acestei perioade.

Bun, bun, am povestit o multime si...revenind la titlu, ce fac daca tot am hotarit ca nu mai vreau sa imi cada parul. Pai solutia este sa inceapa sa imi placa de el pentru ca organismul meu sa nu il mai respinga. Si cum fac asta? Ingrijindu-l cu cea mai mare atentie si alegand o gama de produse pentru par care eu consider ca ma pot ajuta. Nu conteaza care, nu ma intrebati pentru ca la voi vor functiona altele. Important este ca VOI SA FITI CONVINSI 100% CA ACESTE PRODUSE VA VOR AJUTA. Alegeti produse scumpe, ieftine, naturale, de firma, cu ingrediente fitoase, cu ambalaje colorate sau sidefii...absolut orice va ajuta cu conditia sa credeti si sa fiti convinsi ca va ajuta.

Eu am ales o gama straina, moderata ca pret (30-40 RON un sampon nu ma duce la faliment) dar cu doua ingrediente la care eu nu rezist - aurul si trandafirii. Gama mea contine aur coloidal si extract de trandafir frantuzesc Rosa gallica. Sunt atat de convinsa ca ma ajuta incat dupa o singura utilizare a samponului, a mastii de par si a uleiului, parul nu-mi mai cade, este foarte matasos si parca si mai greu. Pana acum era subtire si urat, moale si zburlit. Nu mai spun ca miroase divin. Ma face sa ma simt frumoasa, eleganta si ingrijita. 

Secretul nu este gama de produse in sine ci faptul ca acestea anuleaza conflictul de devalorizare si parerea proasta pe care o avem despre parul nostru. Acesta astfel incepe incet-incet sa se regenereze.

Bun, cred ca e clar acum.

Va pup si sanatate multa tuturor,

Geo

Update 7 februarie, adica o saptamana dupa: parul nu imi mai cade aproape deloc, doar cateva fire pe zi si inca ceva foarte interesant - si-a schimbat structura. Daca inainte faceam nod cu usurinta la par si statea nodul acolo, acum parul aluneca si nodul se desface singur. Deci firul de par este mai lucios. Se simte mai lucios si la pieptanat. Imi ia doar 1-2 minute sa il pieptan. Inainte ma chinuiam cate 10-15 minute si imi venea sa arunc pieptanul pt ca ma trageam de par ingrozitor. Nu suportam sa fie nimeni prin preajma cand ma pieptanam pentru ca eram foarte nervoasa...pana aici totul bine, mergem inainte. Vedem cat dureaza pana se indeseste. Acum coada este foarte subtire, cam cat un deget de-al meu de la mana. Revin... :) 

"Junghi" omoplatul drept - nu ma pot baza pe sot

 In 2023 am scris foarte putin. Cunoscand din ce in ce mai bine legile biologice am reusit de multe ori sa anticipez si sa evit conflictele in familia noastra (adica dezechilibrele) si apoi boala (adica faza de vindecare, de echilibrare), am reusit sa oprim procesul inainte de a incepe, am vorbit despre starile si sentimentele noastre in asa fel incat conflictul sa nu indeplineasca cele 3 conditii:

- ne suprinde cand ne asteptam mai putin

- ne tulbura linistea si echilibrul sufletesc

- nu avem cu cine sa impartasim emotiile traite si starile negative prin care am trecut

Cunoscand toate aceste detalii am reusit sa evitam unele conflicte iar pe altele le-am discutat mult astfel incat efectul lor a fost minim.

O sa va scriu totusi despre o situatia mai veche care ma bantuie de vreo 15 ani, dar pe care se pare ca am rezolvat-o in ultimele doua saptamani. Iata povestea:

Sotul meu a lucrat ani buni in domeniul tehnic, service aparatura medicala pe o zona care acoperea toata tara. Numarul de aparate s-a tot marit, firma nu a mai angajat oameni noi pentru ca sefii se temeau ca nu vor putea monitoriza corespunzator oamenii din alte zone decat cea unde firma isi avea sediul. S-a ajuns in situatia in care echipele de service erau plecate 5-6 zile pe saptamana. Ajunsesem sa urasc cuvantul "Arad", "Oradea" si "Satu Mare" pentru ca stiam ca iar raman singura o saptamana. Imi vedeam sotul uneori doar duminica, era neplacut, dar nu catastrofal pentru ca si eu munceam mult, calatoream in interes de serviciu. Ii simteam lipsa, ma mai plangeam, dar mergeam inainte. Eram amandoi ocupati, castigam bani si treaba mergea bine. 

Totul pana cand a venit fiul nostru si m-am trezit singura cu un copil care nu ma lasa sa dorm 2 ore legate pe noapte, un caine care la 5 dimineata trebuia scos la plimbare, mormane de scutece murdare si nici un sprijin. Asta era acum 10 ani.

Sotul si-a schimbat job-ul dupa vreo 4 luni de cautari, firma noua era doar pe 6 judete, vreo 4 ani a fost mai bine, apoi lucrurile au inceput iar sa o ia pe panta descendenta...adica iar eu singura cu toate pe cap cate 2-3 zile pe saptamana. De data asta o gospodarie de un hectar, animale, pasari, curent doar din panourile solare, trai la marginea satului printre livezi, cu mistreti misunand in jurul terenului nostru, bursuci si alte jivine. Si da...si nopti intregi doar eu, copilul si cei 5 caini care erau baza mea.

Am tot discutat problema ani de zile de m-am saturat de subiect. Fara rezultat pentru ca este greu sa fortezi un om caruia ii place meseria lui sa se angajeze intr-un job de birou care nu ii place si pe care il face in sila. In ziua de luni, acum 2 saptamani fix sotul ma anunta ca iar pleaca vreo 2 zile nu mai stiu pe unde. Plecarea de acasa era luni seara si iar urma sa raman singura vreo 3 nopti. M-am posomorit, am incercat sa nu comentez, dar el mi-a vazut fata si m-a rugat sa nu ma supar iar. I-am explicat ca nu pot sa ma prefac vesela cand nu sunt si i-am spus iar ca vreau sa stea mai mult cu mine acasa, sa am pe cine ma baza, sa isi caute ceva online sau mai stiu eu ce. Din pacate nu pentru toata lumea aceasta este o optiune si sotul meu este in categoria oamenilor foarte stabili care nu fac schimbari usor. Doar impinsi foarte tare si trantiti sau amenintati, ceea ce nu intentionam sa fac. Cel putin nu de data asta. Doar m-am suparat, am discutat aceeasi poveste iar, am incercat sa nu arat ca ma deranjeaza ca iar pleaca, am incercat sa imi amintesc ca am mai mult timp pt mine, dar n-a mai functionat si am stat suparata cateva ore.

In final a decis sa nu plece in acea seara desi i-ar fi fost mai usor ci a doua zi dimineata la 7, cu trezire la 6, mai greu pt el. Am apreciat mult decizia, totul bine, m-am descurcat ca de obicei pt ca nu ma lasa cu multe pe cap de fapt ci este doar starea mea proasta dupa ani de stat singura. Am mereu tot ce imi trebuie la indemana, e un om minunat, doar ca nu imi place sa stau singura.

Miercuri seara, adica la 2 zile dupa, m-am trezit la culcare cu o durere cam neplacuta in spate, in dreptul omoplatului, pe partea dreapta. Durere de intensitate 5 sa zic pe o scara de la 1 la 10. Ma deranja cand respiram mai adanc sau cand stateam in anumite pozitii. Ca si cum muschiul inauntru era blocat sau rigid.

A doua seara la fel. Ziua nu aveam nimic, doar noaptea la culcare. M-am apucat de procesat problema. Partea dreapta pt mine care sunt dreptace este partea partenerului, deci m-am gandit ca sotul este "vinovat" cel mai probabil. Gasiti informatii despre lateralitate aici, in postarea anterioara. Iar durerea aparea seara pt ca atunci corpul se opreste din activitatile zilnice si "are timp" si resurse pentru echilibrare si vindecare.

Am identificat zona ca fiind omoplatul si conflictul legat de omoplat "nu ma pot baza pe cineva". Nu este singurul conflict legat de omoplat dar acesta mi se potrivea mie. Celelalte conflicte legate de omoplat sunt: nu pot imbratisa sau tine in brate pe cineva (poate si asta mi se potrivea un pic), nu pot sprijini eu pe cineva, nu am putut ingriji pe cineva drag. Toate conflicte de devalorizare.

Ce inseamna devalorizarea o sa intrebati poate? Atunci cand nu ai incredere ca poti face ceva. Nu sunt in stare sa alerg destul de bine (conflict de devalorizare la picioare pt un atlet), nu sunt in stare sa urc scarile acestea (un copil mic care face apoi febra musculara la picioare), nu sunt in stare sa sustin toate aceste probleme care ma apasa (devalorizare la spate). Mai multe articole despre devalorizare aici. Devalorizarea afecteaza muschii si in fazele mai profunde oasele. Osteoporoza la batrani este o forma de devalorizare, atunci cand acestia nu se mai simt in stare sa faca anumite activitati. 

Cum functioneaza mecanismul biologic in cazul devalorizarii? In faza de conflict activ, adica atunci cand simtim lipsa de incredere in noi sau in acea parte a corpului pe care vrem sa o folosim, corpul elimina partea din acel tesut pe care o considera slaba, adica tesutul se subtiaza, pierde celule. In aceasta faza nu simtim durere. Dupa ce ne-am rezolvat conflictul, in faza de vindecare sau de echilibrare, corpul repara acel tesut adaugand celule noi, mai puternice pentru a ne ajuta sa sustinem mai bine activitatea pe care doream sa o efectuam. In aceasta faza simtim durere pentru ca se testeaza terminatiile nervoase. Cu cat conflictul a durat mai mult, cu atat corpul a eliminat mai multe celule slabe si cu atat faza de vindecare/refacere va dura mai mult si va fi mai dureroasa. Va pune pe ganduri treaba asta? sa invatati sa va scurtati conflictele daca nu vreti sa suferiti de dureri luni intregi. Ajuta calmantele? Ajuta atunci cand nu mai suportati durerea pentru ca durerea puternica si prelungita poate duce la recidive, adica conflictul se reactiveaza in acea zona. Simtitm durere deci avem incredere tot mai scazuta in acel muschi sau os, apare iar devalorizarea, subtierea tesutului si iar o luam de la capat cu vindecarea.

Si acum revenind la mine, cum am evoluat eu? O saptamana am simtit durere moderata doar noaptea. In a doua saptamana, durerile s-au intensificat. Le-as fi dat un 8 din 10. Ma durea spatele si ziua, nu puteam respira ca lumea cu plamanul drept pt ca simteam muschiul rigid si dureros iar la fiecare incercare de stranut urlam de durere. Noaptea imi puneam o patura impaturita sub spate ca sa dorm intr-o pozitie mai confortabila. Ma intorceam foarte greu de pe o parte pe alta, cu dureri. Dormeam decent doar pe spate, pozitie in care muschiul statea intins. 

Dupa a doua saptamana durerile s-au redus la 3, apoi au disparut. Cu totul, intreg procesul de vindecare a durat aproximativ 16-17 zile. Conflictul insa a fost mai lung, dar am stiut ce am, am asteptat cu rabdare sa imi treaca, mi-am urmarit zilnic starea fara frica, fara sa iau medicamente pentru ca era suportabila. Pentru ca am constientizat cauza, vindecarea a durat mai putin decat conflictul.

Daca aveti probleme cu durerile de spate, atentie la zona. Sunt conflicte diferite. Iata la modul general cateva detalii: zona cervicală/gât - conflict de devalorizare intelectuală (mă simt prost, m-am simțit sub nivelul cuiva într-o anumită situație), zona pieptului - nu pot fi șeful, nu am suficientă autoritate, nu pot fi sef in casa, zona lombara - cuvintele mele nu sunt luate in calcul, vorbesc degeaba pentru ca nu ma asculta nimeni, cuvintele mele nu au greutate, zona sacrala - autodevalorizare de natura sexuala sau legata de nastere. 

Multa sanatate tuturor si sper ca v-a folosit postarea mea,

Geo