31 mai 2017

Jumatate de corp amortita

Noua medicina germana - Dr. Hamer - Noile legi biologice
Acum ceva vreme va povesteam de perioada 2007-2009 cand am lucrat intr-o minunata multinationala si m-am ales cu miopie. Daca n-ati citit, gasiti detaliile aici. La vremea aceea eram convinsa ca mi se trage de la stat prea mult la calculator. Total gresit...

Astazi va povestesc insa de un alt conflict constientizat de curand, situatia care m-a si impulsionat sa plec de acolo. Am rezistat 2 ani intr-un mediu toxic, alaturi de un manager veritabil vampir energetic care avea nevoie ca macar o persoana din birou sa se afle in pragul sinuciderii ca sa se simta fericita si implinita. Ne tinea in suturi cate 2-3 saptamani-o luna, apoi ne dadea ragaz sa ne recapatam energia timp in care era altcineva la rand. Presiune la greu, telefoane la orice ora din zi (a ma suna la 6 dimineata sa ma intrebe ceva vital era ceva normal, a nu raspunde iti asigura inca o luna de "distractie" ca "favorita"), rapoarte urgente inventate la ora 17.00 si multe altele pe care nici nu vreau sa mi le amintesc. Nu stiu decat ca eram la pamant, plangeam in drum spre serviciu, plangeam la intors, ma trezeam noaptea si ma gandeam ce ma asteapta a doua zi si ma gasea sotul plangand singura in baie. Copil prostut...eu, nu el. A fost o lectie dura, urata, trista dar care m-a intarit incat acum cu greu ma mai las intimidata de cineva si cu greu stau pe margine atunci cand am dreptate. Am inghitit prea multe acolo.

Revenind la amorteala, cu aproximativ 1-2 luni inainte de a pleca de acolo a inceput sa-mi amorteasca toata partea stanga - capul, trunchiul, mana si piciorul, doar stanga. Le puteam folosi, dar le simteam mereu amortite, parca nu erau ale mele. Medicul de familie s-a speriat cand a auzit prin ce trec si de frica unui atac vascular/cerebral, ma rog nu mai stiu de care, oricum ceva grav, m-a trimis sa fac un control la neurologie si un RMN. Mi-a spus ca asemenea afectiuni nu prea sunt obisnuite la persoane atat de tinere (aveam 28 de ani), dar nu se stie niciodata.

M-am dus intai la neurologie. Am stat vreo jumatate de ora timp in care mi-au tot verificat reflexele cu ciocanelul, mi-au plimbat o cheie pe talpa...nu simteam decat partial ce imi facea doctorita. Ea sustinea ca totul e ok si  nu am nimic. Eu...ca nu simt decat in parte atingerile, undeva la 50% din senzatiile normale...

La RMN aveam programare gratuita la mai multa vreme dupa, asa ca am mai amanat. La cateva zile eram la un targ de locuri de munca - sute de oameni, caldura, haos, nu mancasem nimic - mi s-a facut negru in fata ochilor, am simtit nevoia sa ma asez ca sa nu cad din picioare. Mi-am cerut voie de la draguta de sefa sa plec acasa (prin sms ca ea nu "servea" asemenea evenimente) si l-am sunat pe sot.

Sotul cand a auzit ce-i cu mine, m-a luat pe sus si m-a dus la RMN. Cu plata. Costa destul de mult pentru bugetul nostru de atunci, dar nu s-a lasat pana nu a gasit o clinica unde puteam merge pe loc. La RMN, dupa 45 de minute de "fiert in cuptor",  totul in regula. Acela a fost momentul in care am decis impreuna sa imi depun demisia. Am luat un concediu medical, am trimis demisia si am decis sa nu mai calc pe acolo, indiferent de amenintarile privind modul de incetare al contractului. Am fost amenintata sa vin sa predau imediat telefonul de serviciu, altfel vine politia acasa la mine sa-l ia. A fost ultima picatura.

Dupa demisie amorteala mi-a trecut la scurt timp; nu mai tin minte cat exact, dar nu imi amintesc sa ma mai fi suparat prea mult.

Si acum concluziile - ce inseamna corpul amortit? Intotdeauna am fost sigura ca afectiunea mea e legata de presiunea imensa de la munca, dar abia de curand, citind materiale de NMG, mi-am explicat.

Conflictul se numeste conflict de separare senzoriala. A nu putea simti cu pielea o persoana sau ceva anume SAU dorinta de separare de cineva/ceva de la care nu dorim atingere. Amorteala este faza activa a conflictului.

Bun...si la mine de ce toata partea stanga? E foarte simplu - pentru ca eram in birou asezata cu masa in dreapta sefei mele. Ea era in stanga, putin mai in spate ca sa poata vedea mereu ce am pe monitor la calculator. Pusesem intre mine si ea un dulap de metal cu acte, dar ma ajuta prea putin pentru ca o stiam mereu acolo, in stanga mea, cu ochii mereu pe mine. 

Deci, amorteala este conflict activ. Asta inseamna ca atunci cand simtiti amorteala trebuie sa va ganditi de cine doriti sa va separati sau de cine nu va puteti apropia. Apropierea sau separarea dorite vor rezolva cel mai probabil conflictul.

Sanatate multa tuturor,
Geo

15 mai 2017

Durere puternica si intepaturi in urechea stanga - otita sau ce-o fi...

Noua medicina germana - Dr. Hamer - Noile legi biologice
Acum vreo 3 luni mi-a trimis o amica seria de carti Cedrii sunatori ai Rusiei de Vladimir Megre, carti care au avut un impact foarte puternic asupra mea. In cele 10 volume se regasesc explicatii si solutii de pus in aplicare cu privire la problemele actuale ale omenirii si cum se pot intoarce oamenii la origini, in acele vremuri cand totul era in armonie pe Pamant.

Din dorinta de a impartasi cat mai multor oameni ce am citit, am creat un grup pe Facebook (Vatra de familie (Iasi)), grup de actiune in care facem schimb de experienta si implementam putin cate putin ideile din acele carti.

Tratamentele naturale in gradina se incadreaza in categoria planului nostru de actiune. Astazi, soare fiind, am decis sa stropesc cu macerat de pelin pomii care au fructificat (impotriva viermilor) si in dointa de a explica si celor din grup "marea mea isprava" am facut poze cum stropeam pomii cu pompa. Sotul, vazand ce fac, s-a amuzat de ceea ce faceam si mi-a zis ca seman cu individele acelea (nu a zis pitipoance, dar nu mai avea mult) care isi fac selfie-uri peste selfie-uri si isi pun pe Facebook unghiile cu gel si cafelele pe care le beau la mall. M-am bosumflat si i-am explicat ca ceea ce fac eu este diferit - eu nu ma laud cu ultimele fite ci incerc sa invat lumea (multi nici nu au auzit) cum sa foloseasca tratamentele naturale in gradina. Mai ales ca eu nu-mi faceam poza mie ci pomului pe care il stropeam cu pompa.

Mi-am vazut de treaba in continuare, dar remarca m-a afectat mai tare decat credeam. La vreo ora, dupa ce am terminat de stropit, mi-am dat seama cat de tare ma doare urechea stanga. Aveam si intepaturi puternice, si pulsatii si jena cand deschideam gura in dreptul maxilarului. Imediat ce mi-am dat seama, am inceput sa ma gandesc ce am patit. Ce am auzit de m-a deranjat atat de tare incat sa ma doara urechea in asa hal? Si asa deodata...

In 5 minute mi-am amintit de remarca cu pitipoancele care-si fac selfie-uri si intepaturile cu tot cu pulsatii s-au oprit pe loc. Am alergat sa-i spun si lui. Nu-mi venea sa cred. Mai aveam o jena in zona maxilarului cand deschideam gura, senzatie care a disparut cam la o ora dupa.

Explicatie: durerile puternice de urechi apar:
-URECHEA STANGA: atunci cand ai auzit ceva neplacut, ceva care te-a deranjat, zgomote, barfa, o veste rea, etc
-URECHEA DREAPTA: atunci cand iti doresti sa auzi foarte mult ceva si nu auzi

Durerea apare in faza activa a conflictului si lamurirea cat mai rapida a situatiei face ca totul sa se termine fara urmari. Antibioticele in acest caz nu fac decat sa apara recidive (pt ca nu s-a rezolvat conflictul si doar au fost eliminate simptomele), recidive urate care se pot termina cu perforarea timpanului sau chiar surzenie. Deci, lamuriti conflictul din timp si mai ales invatati NMG pentru ca la boala sa stiti cum sa actionati!

Mai gasiti o situatie de durere la ureche povestita aici si inca una aici.

Multumim, dr. Hamer!

7 mai 2017

Arsuri la stomac

Noua medicina germana - Dr. Hamer - Noile legi biologice
Atunci cand suferi de arsuri la stomac ti se spune ca esti bolnav, ca este BOALA de reflux gastrointestinal, ca ar trebui sa eviti alimentele grase, carnea tocata, cafeaua, alcoolul, alimentele din carne, citricele, rosiile, branza, usturoiul, ceapa, bla bla bla bla...nici nu ma mai obosesc sa va scriu tot ce se gaseste pe internet despre aceasta "boala crunta". Mananci paine goala, bei apa, bagi un pumn de pastile, speri si te rogi sa iti treaca si sa te "insanatosesti" cat mai repede :) Preventiv, iti iei si temperatura, nu cumva sa fie ceva mai grav :)

MAI BINE VA SCRIU PERSPECTIVA NOII MEDICINE GERMANE, perspectiva care la mine se tot confirma de mult timp incoace. Aici aveti un articol scris anterior cu aceeasi explicatie.

Iata inca o situatia in care am suferit de aceasta "crunta boala" vreo 10 minute: azi dimineata vine un vecin pe la noi. Ii dam o cafea, mai stam la vorba in gradina la umbra. Din vorba in vorba, vecinul ne aminteste ca urmeaza sa se toarne pe la noi pe strada asfalt. Stiam de vreo saptamana cand un individ de la Primarie umbla prin sat sa anunte lumea. Ne mai spune ca proiectul e facut de fostul primar si ca traseul asfaltului este "gandit" in asa fel incat sa treaca strategic pe la toti cei care la vremea respectiva erau "cineva" in primarie.

Eu nu imi doresc asfalt. Asfaltul presupune sa imi fie distrusi copaceii pusi in afara gardului, inseamna caldura vara, mizerie, haos, galagie cu sapaturile, etc etc. Tot mediul meu frumos, linistit, natural de strada laturalnica se duce pe apa sambetei pentru mofturile unor indivizi care si-au propus sa modernizeze strada mea cu forta. Sa nu va mai spun ca o vecina, cu sotul bolnav este disperata ca pe ea o obliga sa isi mute gardul pe banii ei.

IMEDIAT CE S-A DESCHIS SUBIECTUL ASFALTULUI, AM SIMTIT CUM URCA SUCUL GASTRIC PE GAT SI MA ARDE. Rau de tot. Imediat ce am constientizat si m-am calmat, mi-a trecut. Imediat ce uitam sa ma calmez si imi imaginam masinile cu asfalt si indivizii de la primarie mandri ca ne-au modernizat si stresati sa ajunga asfaltul si la ei la poarta cat mai repede, ma lua iar cu arsuri - abia stateam de durere. Am baut apa sa-mi mai treaca. Cum s-a terminat discutia despre asfalt, mi-am propus sa ma calmez si mi-a trecut si arsura. Acum, pe masura ce scriu si imi amintesc, ma ia iar :)

Deci...arsurile stomacale sunt faza ACTIVA a unui conflict de FURIE. Ce puteti face? Sa va relaxati in primul rand. Le puteti controla intensitatea calmandu-va...daca puteti. Daca nu, beti apa, mancati paine uscata, intelegeti ca doar de voi depinde sa va treaca si calmati-va totusi :)

Sanatate,
Geo