Ce este criza epileptoida/epicriza - cu exemple

Spus simplu si clar, criza epileptoida este punctul de apogeu al procesului de vindecare. Este de scurta durata, uneori cateva ore,  uneori un minut maxim, dar trebuie luata in seama si inteleasa pentru ca poate fi fatala atunci cand conflictul a durat mai mult de 9 luni.

Hai sa o luam in pasi marunti.

1. Pasul 1 - faza de conflict activ - atunci cand se produc dezechilibre in organism, ne consumam, ne stresam, nu ne convin lucruri, trecem prin diverse socuri psihice. In general aceasta faza nu este insotita de dureri. Sunt doar cateva mici exceptii precum otita sau amigdalita. Suferm soc dupa soc si nici macar nu ne dam seama. Daca aceste socuri ar fi insotite de dureri, macar le-am constientiza si am invata sa le oprim. Din pacate ne dam seama cand este prea tarziu.

Pasul 2 - rezolvarea conflictului - se face prin constientizarea problemei, cu ajutorul trecerii timpului, prin diverse intamplari care pun lucrurile in viata noastra in ordine sau cu ajutorul remediilor homeopate sau florale. Din acel moment incepe faza de vindecare.

Pasul 3 - prima jumatate a fazei de vindecare - este de cele mai multe ori insotita de dureri. Atunci de fapt are loc echilibrarea organismului, tesutul creste la loc, se reface, se inlocuieste cu celule mai puternice sau se descompune acolo unde au fost cresteri celulare de care nu mai este nevoie. Aici consideram noi ca suntem "bolnavi". De fapt, suntem in faza de vindecare pentru ca tocmai am depasit problema.

Pasul 4 - criza epiletoida/epileptica/epicriza are loc la mijlocul/apogeul procesului de vindecare, atunci cand organismul tureaza la maxim motoarele sa repare si sa echilibreze tesuturile. Se manifesta prin diverse simptome, de obicei dure, care sunt legate de tipul de tesut afectat. Pot fi dureri de cap, greturi, dureri foarte puternice in locul afectat, crize de astm, ducand pana la accidente vasculare cerebrale sau infarct miocardic. Daca deschideti acest blog pe laptop, in partea dreapta veti gasi mai multe resurse utile printre care si o carte in format pdf a doctorului Hamer. Epicriza este descrisa si acolo, incepand cu pagina 17 si apoi pentru fiecare tesut abordat in parte. Epicriza poate fi fatala atunci cand conflictul a durat mai mult de 9 luni pentru ca organismul este atat de dezechilibrat incat vindecarea este mult prea solicitanta. Uneori este mai bine sa nu se rezolve conflictul deloc.

Pasul 5 - daca nu au loc recidive ale conflictului, urmeaza a doua jumatate a fazei de vindecare, un proces mult mai bland si cu dureri mai putin intense. 

Si acum exemplul meu: in urma unei sesiuni de eliberare energetica pe baza codului emotiilor, am lucrat pe trauma de abandon din copilarie pe care am resimtit-o atunci cand parintii mei m-au lasat la tara la bunici pe o durata de cativa ani. La cateva ore dupa sesiune am inceput sa am niste dureri destul de puternice (6-7 din 10) la maxilar, partea stanga, partea mamei conform lateralitatii mele. Patru nopti nu am putut dormi de durere decat cu Algocalmin. Simteam durerea in os, nu era un dinte anume ci o zona, ceea ce inseamna ca atunci cand am fost lasata la bunici, sentimentul meu in legatura cu mama a fost de imposibilitate de a o musca de furie pentru ceea ce a decis sa faca. Acum stiu situatia, inteleg de ce a ales ce a ales, nu a depins de ea, dar la un an nu stiam. Conflict clar de devalorizare legat de incapacitatea mea de a musca. Iar durerea era mai dura spre seara si noaptea cand organismul meu se oprea din activitatile zilnice si avea timp si resurse sa se ocupe de vindecare.

Odata cu rezolvarea lui, osul a inceput sa se refaca si sa ma doara. 

Dupa a patra noapte, pe la 6 dimineata, cand Algocalminul si-a terminat efectul, m-a luat o durere crunta de nu stiam efectiv cum sa ma abtin sa nu urlu de durere si sa nu trezesc baietii. O durere groaznica in zona dintilor de sus, partea stanga. Totul a durat maxim 1 minut, nu mai mult. Nu mai aveam sperante ca voi reusi sa dorm ci doar ma gandeam cu groaza cum voi trece peste ziua ce urma. 

Dupa un minut, durerea s-a diminuat aproape de tot, aproape nu mai simteam durere deloc, doar o usoara jena. Nu imi venea sa cred. Nu am facut nimic in tot acest timp, nu am luat pastile, doar m-am tavalit in pat de durere. A mai ramas o usoara jena pe care inca o am acum la o zi dupa. Inseamna ca mai am cam 2 zile de usoara jena de "suportat" si e gata vindecarea. Vorba vine "de suportat" pt ca nu mai simt aproape nimic. Dupa acele dureri groaznice, totul s-a linistit.

Sper ca ati inteles cum sta treaba cu aceasta criza. Daca ati avut un conflict scurt, nici macar nu o sa o simtiti. Daca conflictul a fost mai lung, va fi mai neplacuta si veti resimti starile legate de tipul conflictului. Nu o sa simtiti criza de astm, daca conflictul nu v-a afectat plamanii si asa mai departe. Ce veti simti pe durata crizei este legat strict de tesutul afectat.

Si inca un detaliu...dupa epicriza este posibil sa urinati mai mult. Pe durata primei faze a vindecarii organismul are tendinta sa retina apa pentru a proteja tesutul afectat pe durata reparatiei. Dupa epicriza, acele depozite de apa sunt eliminate.

Al doilea exemplu - o cunostinta de-a mea care se plange de dureri de rinichi si de urme de urina in sange la analize. 

Conflict suferit -  senzaţia de a rămâne singur/singură, abandonat/ abandonată, conflict legat de sentimentul de „a fi părăsit”, conflict legat de sentimentul de „a nu fi îngrijit” sau de „a fi prost îngrijit”, conflict legat de „senzaţia de a te afla în deşert” (fără apă), conflict legat de sentimentul de „a fi pierdut totul”, conflict legat de sentimentul de „a nu fi iubit”.

Tesut afectat - tubul renal colector

In epicriza apar dureri de rinichi si posibil sange, puroi si proteine in urina.

Cititi cartea doctorului Hamer si sanatate multa tuturor si numai bine,

Geo

Fite de la copil - alta durere de masea explicata rapid

 Ieri al nostru copil, tolanit, relaxat in fata laptopului se uita pentru a treia ora la rand la video-uri cu Minecraft pe YouTube. Am indraznit sa deschid gura si sa ii amintesc ca a uitat sa isi faca tema la matematica.

Deranj maxim, ochi dati peste cap, fite mite, laptop inchis in greata, mouse trantit.

Rezultat - tipete, urlate, scandal, nervi cat casa, taica-su ragusit de nervi, eu am fiert dar in sinea mea pt ca era taica-su destul de furios ca sa mai intervin si eu.

Azi - durere masea stanga sus. Enervanta, un 4 din 10 ca intensitate. Si intreb eu cu voce tara...pai cu mama nu m-am mai certat. Oare de ce ma doare iar? Si-mi cad ochii pe copil. Azi cuminte ca un mielusel. A dat drumul la rate, le-a hranit, le-a adus apa, si-a facut pana si patul. Mielusel si nu alta. Si-mi amintesc cearta de ieri. Pam Pam...

Stanga nu e doar partea mamei ci partea mama-copil pentru un dreptaci. Aici iar despre lateralitate.

Deci durerea mea de masea de data asta i se "datoreaza" copilului din dotare. Durata cearta - vreo ora. Durata durere de masea - vreo 3, dar in scadere. Pana diseara imi trece cu totul. Mamaaa, ce l-as fi muscat ieri :)

Sanatate multa tuturor,

Geo

Cearta cu mama - simptome explicate rapid

 Acum cateva zile m-am certat cu mama pe messenger. Ne-am aruncat furioase cateva cuvinte dure si am incheiat discutia.

Noaptea m-am trezit cu arsuri ingrozitoare la stomac, apoi pe masura ce ma luptam cu stomacul mi-a aparut durere de cap si apoi durere de masele stanga sus. Atat de rele arsurile de stomac incat tuseam de la ele.

Explicatia: arsurile la stomac - conflict ACTIV de furie. Arsurile se opresc imediat daca ne calmam. Retineti - arsuri = conflict activ.

Durere de cap - conflict activ de atac. M-am simtit atacata de cuvintele spuse, dar totodata si de durerea de stomac.

Durere de dinti - conflict de muscatura in faza de vindecare. Pe durata discutiei m-a suparat atat de tare incat imi venea sa o musc. Pe masura ce m-am calmat, a inceput si dintele sa se echilibreze si s-a reparat cu durere. Pe stanga sus pentru ca sunt dreptace si stanga este partea mama-copil. Am mai explicat lateralitatea. De ex. aici...

A doua zi - durere amigdala stanga. Conflict activ de imbucatura nedorita, adica am primit ceva ce nu imi doream si nu reuseam sa il inghit. In cazul meu cearta, imbucatura imaginara. A trecut si acela in cateva ore. 

Cearta a fost scurta, reparatia la fel de scurta. In cateva ore nu mai aveam nimic.

Sanatate multa tuturor,

Geo

Cum am hotarat ca nu mai vreau sa-mi cada parul

 Da, depinde de mine sa fac ceva daca nu stiati si nu e greu, dar am tot amanat, am tot ignorat...

Cum a inceput povestea concret? Si va explic apoi conflictul...

Acum aproximativ 20 de ani m-am mutat de acasa si am inceput facultatea. Aveam la acea vreme un par lung, bogat, greu, matasos si evident foarte frumos. Purtam o haina de iarna cu guler de blana si eram mandra de felul in care parul meu cadea greu peste acel guler. NU ma consideram frumoasa, rupta din soare, dar parul stiam ca il am frumos. A fost una dintre putinele dati din viata mea cand m-am lasat influentata de anturaj si am decis sa ma vopsesc si eu ca fetele de varsta mea. Daca tot am plecat de acasa, tot sunt studenta, sa fac si eu o treaba importanta daca pana la 19 ani nu am stiut decat sa invat. Sa fiu si eu in rand cu lumea...

M-am vopsit vreo 3 ani pana am decis ca este pierdere de vreme si bani. La momentul la care am decis sa renunt, tocmai ma angajasem la primul meu loc de munca serios, studenta fiind in anul 4. Eram cea mai mica din departament, mascota colegilor mei care erau, cel mai tanar, cu 20 de ani mai in varsta decat mine. Seful meu avea peste 60 de ani, un om serios, foarte bun la suflet, un om minunat care m-a invatat cu rabdare si bunavointa meseria de om de resurse umane, asta dupa ce tot el m-a angajat fara experienta si fara habar de ceea ce urma sa fac.

Tot el insa mi-a provocat si marele conflict care timp de 20 de ani mi-a rarit considerabil podoaba capilara. Cum? Tocmai renuntasem de vreo cateva luni la vopsea. In general imi tineam parul prins la birou, dar in acea zi il lasasem pe spate. Parul meu - jumatate portocaliu (de la jumatate pana la varfuri)  si jumatate castaniu (de la radacina pana la jumatate), dupa sesiunile repetate de vopsea si decolorant, i-a atras atentia sefului meu care a ras fara rautate de mine. M-a socat atat de tare gluma lui nevinovata incat din acel moment parul a inceput sa-mi cada incet, dar sigur.

Dupa vreo 2-3 ani n-am avut ce face si m-am dus la coafor. Parul meu deja arata destul de trist si cadea continuu. Coafeza nu s-a putut abtine si mi-a trantit inca una: "Vai dar ce par rar aveti!". Inca un soc pentru mine si alte smocuri de par cazute unul dupa altul.

Acum dupa 20 de ani parul meu s-a rarit cam la un sfert din cat aveam inainte de a ma vopsi. Normal, ar zice unii, doar e varsta de vina. Categoric NU! spun eu. Nu are varsta nici o legatura. Totul pleaca de la unitatea centrala de procesare, adica creierasul meu socat de primul conflict, conflict inca activ acum la 20 de ani dupa.

O perioada m-am multumit sa ma uit cu jale in oglinda, apoi nu m-am mai uitat deloc, o vreme am evitat sa il pieptan zilnic ca sa nu ma mai enervez. Pe langa faptul ca se rarea zilnic se mai si incalcea ingrozitor incat o sesiune de pieptanat era un calvar. Bateam din picioare de nervi in timp ce ma luptam cu peria sau pieptanul. Il ignoram si gata pentru ca feminitatea, frumusetea si ingrijirea personala mi se pareau subiecte plictisitoare. 

Si apoi m-am decis sa fac ceva dupa ce tot anul 2023 am lucrat cu mine cu theta healing si codul emotiilor. Am schimbat sute de programe limitative si mii de emotii negative. Fara exagerare. Pur si simplu mi-am schimbat mentalitatea si am decis sa am mai multa grija de mine (m-a ajutat si serialul Dubai Bling - unele dintre acele femei sunt un model de feminitate si frumusete pentru mine). Am lucrat pe bani, relatii, dar a functionat si asupra mea ca femeie. Suprinzator am acum lac de unghii, creme, fard de pleoape, o super gama de ingrijirea parului, luciu de buze, ondulator de par si alte nimicuri care ma fac sa ma simt mai ingrijita si frumoasa si pe care inainte nu dadeam doi bani.

Si conflictul? Zi-ne odata conflictul, nu ne mai purta cu vorba :)

Hai ca va zic...

Parul cade din doua motive. Doua, mari si late.

Primul este un conflict de separare de cineva drag care obisnuia sa ne mangaie pe cap. De ex. daca am pierdut o bunica si ea ne mangaia des pe cap, pierderea poate duce in functie de modul in care fiecare persoana percepe situatia bineinteles, la pierderea parului. 

Al doilea...si cazul meu in special...este un conflict de devalorizare legat de par. Adica pe romaneste nu imi place parul meu, il urasc, il detest, il consider oribil si corpul meu il arunca pentru a lasa loc altuia mai bun si frumos sa creasca. Problema este ca de multe ori atunci cand vedem halul in care a ajuns podoaba noastra capilara, adica subtire si rara, conflictul se reactiveaza si ajungem ca ani la rand sa tot cada pentru ca suntem continuu nemultumiti de cum arata.

Uneori parul cade foarte mult la femeile care abia au nascut. Este vorba de conflictul de separare de copil. Mama nu era pregatita pentru viata separata de bebele din burta, nu era pregatita sa il nasca si uneori isi pierde parul. Sunt sanse sa se rezolve prin constientizarea situatiei sau remedii homeopate. Nu intru in detalii pentru ca povestea mea este alta. Sarcina nu mi-a afectat parul. Era afectat deja si nu am observat schimbari pe durata acestei perioade.

Bun, bun, am povestit o multime si...revenind la titlu, ce fac daca tot am hotarit ca nu mai vreau sa imi cada parul. Pai solutia este sa inceapa sa imi placa de el pentru ca organismul meu sa nu il mai respinga. Si cum fac asta? Ingrijindu-l cu cea mai mare atentie si alegand o gama de produse pentru par care eu consider ca ma pot ajuta. Nu conteaza care, nu ma intrebati pentru ca la voi vor functiona altele. Important este ca VOI SA FITI CONVINSI 100% CA ACESTE PRODUSE VA VOR AJUTA. Alegeti produse scumpe, ieftine, naturale, de firma, cu ingrediente fitoase, cu ambalaje colorate sau sidefii...absolut orice va ajuta cu conditia sa credeti si sa fiti convinsi ca va ajuta.

Eu am ales o gama straina, moderata ca pret (30-40 RON un sampon nu ma duce la faliment) dar cu doua ingrediente la care eu nu rezist - aurul si trandafirii. Gama mea contine aur coloidal si extract de trandafir frantuzesc Rosa gallica. Sunt atat de convinsa ca ma ajuta incat dupa o singura utilizare a samponului, a mastii de par si a uleiului, parul nu-mi mai cade, este foarte matasos si parca si mai greu. Pana acum era subtire si urat, moale si zburlit. Nu mai spun ca miroase divin. Ma face sa ma simt frumoasa, eleganta si ingrijita. 

Secretul nu este gama de produse in sine ci faptul ca acestea anuleaza conflictul de devalorizare si parerea proasta pe care o avem despre parul nostru. Acesta astfel incepe incet-incet sa se regenereze.

Bun, cred ca e clar acum.

Va pup si sanatate multa tuturor,

Geo

Update 7 februarie, adica o saptamana dupa: parul nu imi mai cade aproape deloc, doar cateva fire pe zi si inca ceva foarte interesant - si-a schimbat structura. Daca inainte faceam nod cu usurinta la par si statea nodul acolo, acum parul aluneca si nodul se desface singur. Deci firul de par este mai lucios. Se simte mai lucios si la pieptanat. Imi ia doar 1-2 minute sa il pieptan. Inainte ma chinuiam cate 10-15 minute si imi venea sa arunc pieptanul pt ca ma trageam de par ingrozitor. Nu suportam sa fie nimeni prin preajma cand ma pieptanam pentru ca eram foarte nervoasa...pana aici totul bine, mergem inainte. Vedem cat dureaza pana se indeseste. Acum coada este foarte subtire, cam cat un deget de-al meu de la mana. Revin... :) 

"Junghi" omoplatul drept - nu ma pot baza pe sot

 In 2023 am scris foarte putin. Cunoscand din ce in ce mai bine legile biologice am reusit de multe ori sa anticipez si sa evit conflictele in familia noastra (adica dezechilibrele) si apoi boala (adica faza de vindecare, de echilibrare), am reusit sa oprim procesul inainte de a incepe, am vorbit despre starile si sentimentele noastre in asa fel incat conflictul sa nu indeplineasca cele 3 conditii:

- ne suprinde cand ne asteptam mai putin

- ne tulbura linistea si echilibrul sufletesc

- nu avem cu cine sa impartasim emotiile traite si starile negative prin care am trecut

Cunoscand toate aceste detalii am reusit sa evitam unele conflicte iar pe altele le-am discutat mult astfel incat efectul lor a fost minim.

O sa va scriu totusi despre o situatia mai veche care ma bantuie de vreo 15 ani, dar pe care se pare ca am rezolvat-o in ultimele doua saptamani. Iata povestea:

Sotul meu a lucrat ani buni in domeniul tehnic, service aparatura medicala pe o zona care acoperea toata tara. Numarul de aparate s-a tot marit, firma nu a mai angajat oameni noi pentru ca sefii se temeau ca nu vor putea monitoriza corespunzator oamenii din alte zone decat cea unde firma isi avea sediul. S-a ajuns in situatia in care echipele de service erau plecate 5-6 zile pe saptamana. Ajunsesem sa urasc cuvantul "Arad", "Oradea" si "Satu Mare" pentru ca stiam ca iar raman singura o saptamana. Imi vedeam sotul uneori doar duminica, era neplacut, dar nu catastrofal pentru ca si eu munceam mult, calatoream in interes de serviciu. Ii simteam lipsa, ma mai plangeam, dar mergeam inainte. Eram amandoi ocupati, castigam bani si treaba mergea bine. 

Totul pana cand a venit fiul nostru si m-am trezit singura cu un copil care nu ma lasa sa dorm 2 ore legate pe noapte, un caine care la 5 dimineata trebuia scos la plimbare, mormane de scutece murdare si nici un sprijin. Asta era acum 10 ani.

Sotul si-a schimbat job-ul dupa vreo 4 luni de cautari, firma noua era doar pe 6 judete, vreo 4 ani a fost mai bine, apoi lucrurile au inceput iar sa o ia pe panta descendenta...adica iar eu singura cu toate pe cap cate 2-3 zile pe saptamana. De data asta o gospodarie de un hectar, animale, pasari, curent doar din panourile solare, trai la marginea satului printre livezi, cu mistreti misunand in jurul terenului nostru, bursuci si alte jivine. Si da...si nopti intregi doar eu, copilul si cei 5 caini care erau baza mea.

Am tot discutat problema ani de zile de m-am saturat de subiect. Fara rezultat pentru ca este greu sa fortezi un om caruia ii place meseria lui sa se angajeze intr-un job de birou care nu ii place si pe care il face in sila. In ziua de luni, acum 2 saptamani fix sotul ma anunta ca iar pleaca vreo 2 zile nu mai stiu pe unde. Plecarea de acasa era luni seara si iar urma sa raman singura vreo 3 nopti. M-am posomorit, am incercat sa nu comentez, dar el mi-a vazut fata si m-a rugat sa nu ma supar iar. I-am explicat ca nu pot sa ma prefac vesela cand nu sunt si i-am spus iar ca vreau sa stea mai mult cu mine acasa, sa am pe cine ma baza, sa isi caute ceva online sau mai stiu eu ce. Din pacate nu pentru toata lumea aceasta este o optiune si sotul meu este in categoria oamenilor foarte stabili care nu fac schimbari usor. Doar impinsi foarte tare si trantiti sau amenintati, ceea ce nu intentionam sa fac. Cel putin nu de data asta. Doar m-am suparat, am discutat aceeasi poveste iar, am incercat sa nu arat ca ma deranjeaza ca iar pleaca, am incercat sa imi amintesc ca am mai mult timp pt mine, dar n-a mai functionat si am stat suparata cateva ore.

In final a decis sa nu plece in acea seara desi i-ar fi fost mai usor ci a doua zi dimineata la 7, cu trezire la 6, mai greu pt el. Am apreciat mult decizia, totul bine, m-am descurcat ca de obicei pt ca nu ma lasa cu multe pe cap de fapt ci este doar starea mea proasta dupa ani de stat singura. Am mereu tot ce imi trebuie la indemana, e un om minunat, doar ca nu imi place sa stau singura.

Miercuri seara, adica la 2 zile dupa, m-am trezit la culcare cu o durere cam neplacuta in spate, in dreptul omoplatului, pe partea dreapta. Durere de intensitate 5 sa zic pe o scara de la 1 la 10. Ma deranja cand respiram mai adanc sau cand stateam in anumite pozitii. Ca si cum muschiul inauntru era blocat sau rigid.

A doua seara la fel. Ziua nu aveam nimic, doar noaptea la culcare. M-am apucat de procesat problema. Partea dreapta pt mine care sunt dreptace este partea partenerului, deci m-am gandit ca sotul este "vinovat" cel mai probabil. Gasiti informatii despre lateralitate aici, in postarea anterioara. Iar durerea aparea seara pt ca atunci corpul se opreste din activitatile zilnice si "are timp" si resurse pentru echilibrare si vindecare.

Am identificat zona ca fiind omoplatul si conflictul legat de omoplat "nu ma pot baza pe cineva". Nu este singurul conflict legat de omoplat dar acesta mi se potrivea mie. Celelalte conflicte legate de omoplat sunt: nu pot imbratisa sau tine in brate pe cineva (poate si asta mi se potrivea un pic), nu pot sprijini eu pe cineva, nu am putut ingriji pe cineva drag. Toate conflicte de devalorizare.

Ce inseamna devalorizarea o sa intrebati poate? Atunci cand nu ai incredere ca poti face ceva. Nu sunt in stare sa alerg destul de bine (conflict de devalorizare la picioare pt un atlet), nu sunt in stare sa urc scarile acestea (un copil mic care face apoi febra musculara la picioare), nu sunt in stare sa sustin toate aceste probleme care ma apasa (devalorizare la spate). Mai multe articole despre devalorizare aici. Devalorizarea afecteaza muschii si in fazele mai profunde oasele. Osteoporoza la batrani este o forma de devalorizare, atunci cand acestia nu se mai simt in stare sa faca anumite activitati. 

Cum functioneaza mecanismul biologic in cazul devalorizarii? In faza de conflict activ, adica atunci cand simtim lipsa de incredere in noi sau in acea parte a corpului pe care vrem sa o folosim, corpul elimina partea din acel tesut pe care o considera slaba, adica tesutul se subtiaza, pierde celule. In aceasta faza nu simtim durere. Dupa ce ne-am rezolvat conflictul, in faza de vindecare sau de echilibrare, corpul repara acel tesut adaugand celule noi, mai puternice pentru a ne ajuta sa sustinem mai bine activitatea pe care doream sa o efectuam. In aceasta faza simtim durere pentru ca se testeaza terminatiile nervoase. Cu cat conflictul a durat mai mult, cu atat corpul a eliminat mai multe celule slabe si cu atat faza de vindecare/refacere va dura mai mult si va fi mai dureroasa. Va pune pe ganduri treaba asta? sa invatati sa va scurtati conflictele daca nu vreti sa suferiti de dureri luni intregi. Ajuta calmantele? Ajuta atunci cand nu mai suportati durerea pentru ca durerea puternica si prelungita poate duce la recidive, adica conflictul se reactiveaza in acea zona. Simtitm durere deci avem incredere tot mai scazuta in acel muschi sau os, apare iar devalorizarea, subtierea tesutului si iar o luam de la capat cu vindecarea.

Si acum revenind la mine, cum am evoluat eu? O saptamana am simtit durere moderata doar noaptea. In a doua saptamana, durerile s-au intensificat. Le-as fi dat un 8 din 10. Ma durea spatele si ziua, nu puteam respira ca lumea cu plamanul drept pt ca simteam muschiul rigid si dureros iar la fiecare incercare de stranut urlam de durere. Noaptea imi puneam o patura impaturita sub spate ca sa dorm intr-o pozitie mai confortabila. Ma intorceam foarte greu de pe o parte pe alta, cu dureri. Dormeam decent doar pe spate, pozitie in care muschiul statea intins. 

Dupa a doua saptamana durerile s-au redus la 3, apoi au disparut. Cu totul, intreg procesul de vindecare a durat aproximativ 16-17 zile. Conflictul insa a fost mai lung, dar am stiut ce am, am asteptat cu rabdare sa imi treaca, mi-am urmarit zilnic starea fara frica, fara sa iau medicamente pentru ca era suportabila. Pentru ca am constientizat cauza, vindecarea a durat mai putin decat conflictul.

Daca aveti probleme cu durerile de spate, atentie la zona. Sunt conflicte diferite. Iata la modul general cateva detalii: zona cervicală/gât - conflict de devalorizare intelectuală (mă simt prost, m-am simțit sub nivelul cuiva într-o anumită situație), zona pieptului - nu pot fi șeful, nu am suficientă autoritate, nu pot fi sef in casa, zona lombara - cuvintele mele nu sunt luate in calcul, vorbesc degeaba pentru ca nu ma asculta nimeni, cuvintele mele nu au greutate, zona sacrala - autodevalorizare de natura sexuala sau legata de nastere. 

Multa sanatate tuturor si sper ca v-a folosit postarea mea,

Geo