Pietre la rinichi - Litotritie - Conflictul refugiatului...si NU mai luati, oameni buni, antibiotice aiurea!

Urmeaza un articol luuung, inarmati-va cu rabdare. Retineti din start ca persoana despre care va vorbesc a luat cu vreo 9 luni in urma antibiotic pentru o durere de masea...e un detaliu care va conta mai tarziu...

Acum cateva zile matusa mea a trecut printr-o procedura medicala numita "litotritie extracorporeala", o procedura care cu ajutorul unor unde de soc sparge in fragmente foarte mici pietrele la rinichi. Esti intins pe o masa unde trebuie sa stai complet nemiscat vreo 30 de minute, ti se lipeste un aparat de rinichi si acest aparat trimite unde care sparg pietrele, unde care provoaca durere desi ti se spune altceva inainte de procedura. Multa durere, stress, bani cheltuiti, medicamente inainte si dupa, mobilitate foarte redusa, pofta de mancare foarte scazuta...stand si analizand situatia am cautat sa aflu DE CE a trecut prin acea situatie, de ce se formeaza pietrele la rinichi, nu este si acolo un conflict? Si va voi povesti ce am gasit in Noua Medicina Germana, dar pana atunci cate ceva despre procedura medicala ca sa vedeti pana unde a dus medicina aceasta situatie.

Matusa mea a luat inainte de procedura (imediat dupa ce i s-a descoperit piatra de la rinichi si sursa durerilor de cateva luni) timp de doua luni, la recomandarea "profesorului" care urma sa efectueze procedura un medicament scump al carui rol este cel de slabire si modelare corporala. I s-a spus ca are in cazul ei rolul de a "inmuia" piatra si de a o face mai usor de spart. Nu a "inmuiat" concret nimic, piatra a fost extrem de dura in final. In prospect nu scria nicaieri despre pietre la rinichi ci doar despre eliminarea apei in exces, reglarea glicemiei si grasimilor pentru eliminarea kg in exces, dar cine eram noi sa ne dam cu parerea...

Lista de medicamente pre-procedura mai include inca 4-5 denumiri, nu le mai dau aici...s-au cumparat si administrat cu atentie...

Procedura a durat peste o jumatate de ora, foarte dureroasa, efectele de dupa la fel de dureroase, greata, intepaturi foarte dureroase in rinichi, inca o serie de medicamente scumpe si neplacute o perioada lunga dupa, recomandarea de a aduna pietrele si de a le duce la analize "pentru a descoperi cauza aparitiei lor" (HA!!), stress-ul permanent ca situatia se poate repeta, ca oricand pacientul poate face alte pietre la rinichi, limitare drastica a regimului alimentar (fara oxalati, sare si altele), limitare drastica a tipurilor de apa baute, nevoia de masurare constanta a PH-ului urinar si corectarea lui cu alte medicamente...

Chiar nu exista o explicatie si chiar nu putem preveni in nici un fel aceste situatii dureroase care pentru o persoana de peste 70 de ani duc la o inrautatire drastica a stilului de viata - limitari peste limitari, masa din bucatarie plina de pastile si prafuri? Matusii mele i s-a spus ca totul tine de predispozitia genetica a unor persoane. Deci...acest mare bau bau numit "predispozitie genetica" ajunge sa ne conduca viata. Chiar nu putem face nimic? Suntem complet la voia sortii? Doar sa ne masuram mereu PH-ul urinar, sa nu bem si sa nu mancam decat din acea lista limitata de alimente, toate celelalte fiind complet periculoase pentru noi? 

Am cautat si am citit tot ce am putut din toate materialele de medicina germana si am pus totul cap la cap. Bineinteles ca dr. Hamer are o explicatie si i se cam potriveste matusii mele. Ajungem la conflictele asociate tubului renal colector. In cazul in care o fiinta (animal sau om deopotriva) se afla intr-o situatie in care cantitatea de apa si hrana pe care o are la dispozitie este limitata (sau i se pare ca acest lucru se intampla, conflictul poate fi real sau imaginar), aceste tesuturi se maresc in volum si isi intensifica astfel functiile pentru ca organismul sa se poata descurca cu ceea ce are la dispozitie. Cand conflictul este incheiat, tesutul in exces este eliminat cu ajutorul bacteriilor si rinichiul revine la normal. Daca in organism nu se mai gasesc bacteriile necesare acestui proces de descompunere, tesutul in exces este incapsulat. Acest mod de a reactiona la un dezechilibru nu este specific rinichiului ci tuturor acelor tesuturi care s-au dezvoltat din aceeasi foita embrionara, adica endodermul in acest caz. Plamanii sunt inclusi in aceeasi categorie de exemplu. Nu dau prea multe detalii anatomice, cercetati si singuri.

Si cand un om nu mai are in organism aceste bacterii? Va reamintesc frazele cu care am inceput articolul - "Retineti din start ca persoana despre care va vorbesc a luat cu vreo 9 luni in urma antibiotic pentru o durere de masea"...in plus, din cauza problemelor de stomac adunate de-a lungul anilor mananca putin si nu foarte variat, evita alimentele acre sau fermentate...adica acelea cu bacterii bune.

Revenind la tubii colectori, conflictele care ii afecteaza pe acestia conform descoperirilor doctorului Hamer poarta numele de "conflictul refugiatului" si includ:

- situatia in care am ramas fara bani, serviciu, mancare

- sunt singur pe lume (de ex atunci cand plecam intr-o tara straina unde ne simtim abandonati)

- sunt intr-o situatie in care nu am nici un ajutor

- ma simt abandonat/parasit de toata lumea

- sunt prost ingrijit

- nu sunt iubit

- am pierdut totul

Dupa rezolvarea conflictului, tesutul in exces este destramat si eliminat ceea ce face normala prezenta in urina a puroiului, a sangelui, a globulelor rosii, a proteinelor, urina poate fi tulbure, urat mirositoare.

In cazul in care organismul nu poate destrama tesutul in exces pentru ca nu mai are bacteriile necesare, il incapsuleaza, adica il calcifiaza si il lasa acolo "amintire". 

Si revenind la matusa mea - locuieste singura, petrece mult timp in casa, se simte de multe ori abandonata, fara ajutor, singura iar anul trecut a luat antibiotice pentru ca s-a speriat de durere de dinti. Intelegeti acum cum e cu piatra ei la rinichi?

Si ce e de facut? Pai nu va lasati rudele in varsta singure daca aveti cum, mergeti si ii vizitati des, cereti-le sfatul si ajutorul, faceti-i sa se simta utili, implicati-i cat de mult puteti in viata voastra...si nu ii lasati sa mai ia antibiotice aiurea. Si da, pietrele reapar daca conflictul recidiveaza...

Si am uitat sa adaug ceva...piatra a fost la rinichiul stang. Luand in calcul lateralitatea despre care am tot vorbit in alte articole, partea stanga pentru o mama dreptace (cum e matusa mea) este partea mamei sau a copiilor. Deci conflictul matusii mele a avut legatura cu toate acele persoane incluse in aceasta categorie...

Va pup si sanatate multa,

Geo

Tuse seaca - conflict de pierdere teritoriala - mi-am pierdut si apoi recapatat mama

Acum vreo 20 de ani mama mea a ramas fara serviciu, a intrat in somaj, s-a terminat si somajul si la varsta de 50+ s-a trezit fara niciun venit intr-un oras unde posibilitatile de angajare pentru persoane de aceasta varsta erau foarte limitate. Solutia ei a fost munca de asistent maternal. A primit o fetita de 4 ani cu handicap si retard mental. 20 de ani mai tarziu, dupa ani in care nu am avut-o alaturi si am vazut-o doar de 2 ori pe an, a venit timpul sa se pensioneze. Sistemul nu a ajutat-o deloc in a renunta la activitatea aleasa. Nu vin cu detalii. Omeneste vorbind nu poti renunta atat de usor, dar fizic si din punct de vedere al varstei devenise tot mai greu sa ingrijeasca o tanara cu retard mental, forta fizica mai mare decat a mamei, toane si "pitici". In toti acesti ani nu a avut nici concediu pentru ca a lasa copilul la cineva insemna sa iei si tu copilul/copiii acelei persoane pe durata concediului lor iar pentru mama o singura persoana cu handicap in casa era suficienta. Ma opresc aici cu detaliile. 

In decembrie anul trecut, dupa nenumarate discutii cu cei de la Protectia copilului si lipsa solutiilor din partea lor, gasise un camin privat unde sa lase fata, mi-a spus cu bucurie, m-am entuziasmat, dar in final a decis sa renunte pentru ca nu era multumita de conditiile de acolo. Deja ma vedeam petrecand mult mai mult timp cu ea, venind la noi, jucandu-se cu nepotul ei, mergand cu totii la plimbare, recuperand tot ce nu am facut 20 de ani. Am avut un soc atunci cand a decis sa nu mai renunte la ea...si acel soc este cel care a determinat aceasta postare. 

In aprilie anul acesta lucrurile au luat o intorsatura neasteptata - in doua saptamani s-a gasit un loc in caminul administrat de primarie, conditii foarte bune, mama multumita, a reusit sa isi recapete libertatea...iar eu mama. Dupa jumatatea lunii aprilie a venit la noi in vizita doua saptamani timp in care am facut tot ce visam de ani de zile - ne-am dus la teatru, am mancat in oras, ne-am plimbat, am vizitat rudele, am petrecut timp in gradina, am povestit iar pe mama am vazut-o in sfarsit linistita, libera, relaxata, fara nelipsita "povara" agatata de ea mereu si cerand mereu atentie. Mda, stiu ca suna dur si urat din partea mea, dar in tot acest timp nu am avut mama iar copilul meu nu a avut bunica - vorbeam la telefon, ne vedeam cam 15 zile cumulat pe an si cam atat. Nu stiu ce inseamna ca ai un ajutor ca proaspata mamica si tot asa.

Ca sa scurtez povestea, la o saptamana dupa ce mama a venit la noi m-a luat o tuse seaca enervanta care m-a pus pe ganduri. Tuse seaca inseamna fie o sperietura puternica in faza de vindecare - se simte in laringe si aici ajuta bomboanele de tuse (exclus in cazul meu), fie un conflict de pierdere teritoriala tot in faza de vindecare - se simte in plamani, in bronhii si bomboanele sau siropurile nu ajuta. Si intr-o noapte, stand eu asa treaza si incercand sa dorm printre excesele de tuse mi s-a aprins "beculetul" - mama, am pierdut-o pe mama si am recapatat-o de curand. Ea era "teritoriul" meu pierdut.

Dupa constientizarea conflictului tusea m-a mai tinut cam doua saptamani, dar a fost din ce in ce mai slaba. Sincer speram sa nu ma tina chiar foarte mult chiar daca conflictul a fost mai de lunga durata. Din fericire, constientizarea a ajutat. 

Sanatate multa tuturor,

Geo