Vantul a tinut-o de seara de pe la 18 pana a doua zi dimineata spre ora 8. Un stres puternic si continuu pentru mine.
Cat am stat treji cu totii a fost OK. M-am luat cu vorba cu sotul si am incercat sa trec cu vederea vantul puternic si acoperisul care scartaia non-stop la rafale. Ne-am mai uitat la o stire, am mai ascultat o poveste. Auzeam vantul dar incercam sa il ignor.
Cand ne-am pus in pat si am stins lumina, a inceput stresul cel mare.
Prima reactie: diaree. Am fugit afara in mare viteza si cu greu am ajuns pana la baie. Dupa, m-a apucat greata. Nu am vomat, dar m-am abtinut cu greu. Stomacul se chinuia sa dea tot afara si nu il lasam.
Conflictul: am primit o imbucatura toxica si am eliminat-o.
A doua reactie: sotul cand m-a vazut asa panicata a incercat sa ma incurajeze, a stat de vorba cu mine vreo 10 minute dupa care m-a luat subit o tuse seaca. Sperietura bat-o vine! Ma speriasem tare si dupa ce am stat de vorba cu el, conflictul care imi afectase laringele s-a rezolvat. Am tusit vreo 10 minute si asta fost tot.
A treia reactie: de azi dimineata am o stare de greutate in plamani, in partea din spate cand respir si incerc sa inspir mai puternic. Nu tusesc, dar sunt sigura ca e de la conflictul de grija pentru pierderea teritoriului care a afectat mucoasa bronsica. Stresul meu cel mai mare apropo de vant era sa nu ne zboare acoperisul. A fost facut de o echipa cam neglijenta si ma ingrozeam de scartait. Ieri s-a rezolvat si problema asta. Sotul, tot dragul de el, s-a urcat pe o scara si a intarit cu suruburi tabla care nu era prinsa ca lumea pe partea dinspre nord. A mai batut vantul de atunci dar nu a mai scartait nimic. Conflict rezolvat. Ma gandesc ca nu a mai aparut tusea pentru ca durata conflictului a fost foarte mica - vreo 2-3 ore pana am reusit sa adorm. Stau acum linistita la caldura si astept sa imi treaca.
Multa sanatate tuturor, Geo